În același timp, a fost o creație a „paşoptismului cultural”, un artist care a transformat literatura în profesia ideală și care a investit în aceasta cele mai profunde sentimente pe care le-a produs talentul său incontestabil. Putem afirma, fără teama de a greși, că Vasile Alecsandri a fost primul scriitor autohton complet, a cărei operă este demnă de a fi luată în seamă în toate cele trei compartimente ale literaturii – poezie, teatru şi proză. Poetul ne-a lăsat moștenire versuri de mare valoare literară.
Cine a fost Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821, în Bacău, dată care a fost făcut cunoscută chiar de către poet și care a fost acceptată de unii istorici literari (alte surse menţionează 1818 sau 1819). Era unul dintre cei trei copii ai medelnicerului Vasile Alecsandri şi ai Elenei (născută Cozoni), fiica unui grec românizat.
Părinții lui erau oameni cu stare şi deschiși la minte, astfel că…
Comentează