Tony și Christine Hedley au aflat că au câștigat suma uriașă joi, după ce au jucat la Loteria codurilor poștale. În vârstă de 68 de ani, din Newcastle, camionagiul a aflat despre câștig atunci când i-a sunat telefonul și a trebuit să oprească pe marginea șoselei camionul, ca să răspundă.
După apel, care era de la soția lui, și-a sunat șeful și i-a spus: „Nu mai vin de mâine și acesta este ultimul meu schimb”. „M-am întors la bază, am lăsat remorca, iar managerul meu a spus: ești norocos, mi-a strâns mâna și mi-a urat toate cele bune”, a mai povestit bărbatul.
Cuplul plănuiește acum să se pensioneze, după ce Tony a condus camioane în ultimii 42 de ani. Cei doi vor să folosească banii, în total peste 330.000 de lire sterline, pentru a-și renova baia și grădina și apoi să plece în vacanță la Pitlochry, în Scoția, în august.
„Am muncit toată viața și cred că este timpul să fac o…

Comentează