Home » „Vizita Este Prevăzută Pentru Luna Mai”. Prima țară în Care Merge Vladimir Putin După Ce își Va Prelua Oficial Al Cincilea Mandat

„Vizita Este Prevăzută Pentru Luna Mai”. Prima țară în Care Merge Vladimir Putin După Ce își Va Prelua Oficial Al Cincilea Mandat

„Vizita Este Prevăzută Pentru Luna Mai”. Prima țară în Care Merge Vladimir Putin După Ce își Va Prelua Oficial Al Cincilea Mandat

„Vizita este prevăzută pentru luna mai”, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni televizate cu reprezentanţi ai Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor din Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că detaliile acestei vizite vor fi anunţate la unison cu partea chineză.

Putin, care a modificat Constituţia în 2020 pentru a rămâne la Kremlin, va fi învestit pe 7 mai în funcţia de preşedinte pentru un al cincilea mandat de şase ani.

Aceasta va fi prima vizită a lui Putin în străinătate de la realegerea sa în martie, în timp ce din martie 2023 preşedintele rus face obiectul unui mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale pentru „deportarea” de copii ucraineni.

Liderul rus a merst ultima dată în China în octombrie 2023, după o vizită în Rusia a omologului său chinez Xi Jinping în martie acelaşi an.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-a deplasat la…

Citeşte mai mult

Comentează

Your email address will not be published.