Bărbatul a fost arestat în urma incidentului, a precizat agenţia de presă Ritzau. Potrivit sursei citate, nu a fost clar dacă Frederiksen a fost rănită de atacator.
Poliția a transmis pe X că incidentul a avut loc în piața Kultorvet și că în acest moment îl cercetează pe bărbatul reținut. „În prezent, nu avem alte comentarii sau observații pe această temă”, au transmis autorităţile, conform Hotnews.
Potrivit unui tabloid, care citează surse, că prim-ministrul este bine în aceste circumstanțe, dar că este „foarte zguduită”. Şefa guvernului danez a fost atacată cu două zile înainte de alegerile europarlamentare de pe 9 iunie.
Pe tot parcursul zilei, premierul a făcut campanie alături de candidatul principal al social-democraților, europarlamentarul Christel Schaldemose, conform televiziunii publice TV2.
La scurt timp de la incident au început să apară mesaje de condamnare a violenței din partea liderilor europeni. „Vești…
Comentează