Atacul a avut loc vineri seara într-o piaţă din centrul capitalei daneze, când un bărbat s-a apropiat de şefa guvernului şi a lovit-o. În urma incidentului, Mette Frederiksen a suferit o rănă minoră la gât şi a fost în stare de şoc, potrivit biroului premierului. Toate evenimentele oficiale de sâmbătă ale prim-ministrului au fost anulate.
Agresiunea a avut loc cu două zile înainte ca danezii să meargă la urne în alegerile pentru Parlamentul European.
Poliţia din Copenhaga a declarat sâmbătă că nu crede că gestul bărbatului, care a negat că ar fi comis vreo infracţiune, a fost motivat politic. „Considerăm că a fost un act izolat, spontan, iar în acest moment nu avem ca ipoteză directoare în ancheta noastră faptul că a fost un atac planificat împotriva premierului”, a declarat inspectorul de poliţie din Copenhaga, citat de Ekstra Bladet. Potrivit publicaţiei, suspectul este polonez şi nu vorbeşte daneza.
Acuzat de violenţă…
Comentează