Home » Motivul Pentru Care Cel Mai Rapid Mâncător De Hotdogi Din Lume A Fost Interzis La Campionatul Mondial, După 19 Participări Consecutive

Motivul Pentru Care Cel Mai Rapid Mâncător De Hotdogi Din Lume A Fost Interzis La Campionatul Mondial, După 19 Participări Consecutive

Motivul Pentru Care Cel Mai Rapid Mâncător De Hotdogi Din Lume A Fost Interzis La Campionatul Mondial, După 19 Participări Consecutive

Chesnut a stabilit recordul mondial în 2021, 76 de hotdogi devorați în 10 minute, și declara, înainte de competiție, că vrea să-și apere titlu.

Supranumit „Michael Jordan al cârnaților”, bărbatul a fost, însă, suspendat de organizator, Major League Eating (MLE), după ce a semnat un contract și a făcut reclamă unor hotdogi vegani, produși de o companie rivală sponsorului principal al Mondialului.

Chestnut a câștigat 16 din ultimele 17 concursuri, desfășurate anual pe 4 iulie. Competiția a fost inaugurată în 1916.

„Am fost dezgustat să aflu din mass-media că, după 19 ani, sunt interzis. M-am antrenat intens pentru a-mi apăra titlul”, a transmis Joey, într-o postare pe X, în care a precizat că nu a făcut nimic care să încalce regulamentul.

„Din păcate, aceasta este decizia pe care o iau Nathan’s și Major League Eating și îi va priva pe fani de bucuria și distracția obișnuită. Fii sigur că mă veți vedea mâncând din nou….

Citeşte mai mult

Comentează

Your email address will not be published.