Lasconi a explicat de ce Drulă – președintele demisionar al USR, Barna – fost președinte USR în perioada 2017-2021 şi Ionuț Moșteanu – liderul deputaţilor USR nu se vor regăsi în echipa sa, dacă va fi aleasă preşedinte al partidului.
„Ei au făcut parte dintre cei care au condus cu adevărat USR-ul şi care au dus la rezultatul acesta. Nu trebuie acum să-i omorâm, nu trebuie să-i scoatem… Noi trebuie să lucrăm împreună, nu se duce nimeni cu maceta… „Gata, plecaţi!”. Pentru că avem nevoie… Gândiţi-vă că ei au experienţă de câţiva ani în politica mare din România şi contează. Eu îmi doresc să unesc oamenii, nu să-i dezbin, pentru că altfel noi vom fi şi mai slabi”, a susținut Elena Lasconi, potrivit news.ro.
Ea a precizat că oricare dintre cei trei poate face mai departe din Biroul Naţional „dacă candidează pe alte liste”. „Asta nu înseamnă că eu nu o să pot să lucrez cu oamenii ăştia, dar nu o să defilez…
Comentează