Aceasta spune că mereu i-a plăcut să conducă, însă era îngrijorată de faptul că era considerată o „meserie de bărbați”, iar femeile la volan erau puține. Copilăria și-a petrecut-o în România, venind în Londra la 22 de ani.
„Știam că am nevoie de un loc de muncă bine plătit și care să mă ajute să am grijă de fiica mea și de școala ei. Munca în brutărie nu îmi oferea această flexibilitate și nici un salariu suficient de mare și era și o muncă grea”.
Într-o zi, atunci când un prieten i-a spus că vrea să devină șofer de autobuz, a început și ea să se gândească la acest lucru. Totuși, nu se simțea suficient de încrezătoare pentru a practica meseria. A ezitat și nu s-a înscris atunci când a făcut-o prietenul său, însă a fost pusă pe gânduri.
Prietenul său i-a vorbit despre acel loc de muncă în următorii patru ani, iar în cele din urmă a fost convinsă de ceea ce spunea. Pentru ea, a fost a doua șansă…
Comentează