Val de concursuri de angajare la stat
Știind ce avea să se întâmple, adică înghețarea angajărilor, unele instituții au intuit inclusiv una din prevederile legate de concursurile pentru posturile bugetare. „Pentru posturile pentru care s-a demarat procedura de scoatere la concurs anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se pot continua procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la data publicării anunţului”, prevede un alineat al unui articol din noua ordonanță a austerității. Iar exact de această chichiță au avut grijă să se agațe instituțiile care au dat pe ultima sută de metri drumul la concursuri, unele deja finalizate, altele în curs de finalizare.
Ministerul Afacerilor Externe este instituția care dă tonul angajărilor pe ultima sută de metri. În luna decembrie a lansat 12 concursuri pentru a angaja nu mai puțin de 303 persoane. Ultimele trei concursuri sunt din 10 decembrie, deci…
Comentează