Impresarul Giovanni Becali (73 de ani) așteaptă cu nerăbdare să intermedieze revenirea lui Gică Hagi (60) în antrenorat și a dezvăluit că „Regele” a fost deja propus în Grecia, Turcia și Arabia Saudită.
Fostul șef al băncii tehnice de la Farul Constanța nu va accepta orice salariu, ci unul pe măsura numelui său, care ar putea ajunge chiar și la 3 milioane de euro, după cum a sugerat Giovanni Becali.
Revenirea lui Gică Hagi în antrenorat, pe ultima sută de metri! Giovanni Becali se ocupă de tot
În urmă cu aproape opt luni de zile, la data de 2 iunie 2025, Gică Hagi a luat decizia de a părăsi banca tehnică a Farului Constanța, respectiv de a renunța la antrenorat.
„Regele” a rămas în continuare alături de „marinari”, atât din postura de acționar majoritar, cât și din cea de șef la nivel administrativ. Însă, de pe banca tehnică s-a retras, iar locul i-a fost luat de mai tânărul Ianis Zicu (42).
…

Comentează