Ancheta a fost declanșată după publicarea unor documente în SUA, legate de o investigație privind traficul de persoane, în care Epstein a fost implicat. Puțin după ora 8, în dimineața zilei de 19 februarie, șase mașini de poliție nemarcate au ajuns la reședința din Sandringham a fostului prinț, chiar în ziua în care acesta împlinește 66 de ani. Proprietatea, unde tatăl său, Ducele de Edinburgh, și-a petrecut ultimii ani, este situată la finalul unui drum privat, ascunsă vederii publice. Prințul Andrew a fost arestat și poate fi ținut în custodia poliției pentru cel mult 24 de ore.
Premierul britanic, Keir Starmer, era în direct la emisiunea BBC Breakfast în momentul arestării, care a devenit publică abia câteva ore mai târziu. Întrebat chiar despre ancheta cu privire la faptele comise de prințul Andrew, acesta a decarat că principiul egalității în fața legii este „foarte important” și „trebuie aplicat în acest caz, la fel ca…

Comentează