Bogdan Voina este candidatul cel mai tânăr din cei 6 care doresc să participe la alegerile din 24 aprilie 2026 pentru șefia FR Handbal. La 48 de ani, entuziasmul e la cote înalte.
Deși copilul își venerează tatăl, campionul mondial Radu Voina, discuțiile în familie sunt uneori contradictorii. Ideile nu se unesc, ci apar polemici.
Cum se descurcă familia Voina când Radu și Bogdan nu sunt de acord? „Legea Novak ne desparte, nu avem aceleași idei”
Bogdan Voina este la a doua tentativă de a ajunge președinte, în 2022 adunând 48 de voturi și a terminat pe locul 3. Acum, după propriile spuse, este favorit.
ProSport l-a găsit la birou pe fostul handbalist de la Steaua și, între mai multe telefoane, a acceptat un dialog cu cărțile pe față.
Tatăl tău te-a susținut de fiecare dată în acest demers de a candida? Sau ai avut și discuții mai lungi pe subiectul ăsta?

Comentează