Cu câteva ore înaintea duelului cu FCSB, cei de la FC Botosani au reușit să atragă atenția într-un mod total neașteptat.
Pe contul oficial al clubului a apărut o postare care i-a lăsat pe mulți fără cuvinte, mai ales că era clar că nu are nicio legătură cu realitatea.
Glumă de 1 aprilie înaintea unui meci important
„În urma unui tenis de picior desfășurat în parcarea stadionului Municipal, Lamine Yamal a luat decizia să ni se alăture pe finalul acesta de campionat, cu opțiune de prelungire pentru sezonul 2026-2027. Bine ai venit, Lamine… sau la tine.”
Mesajul, evident ironic, făcea referire la Lamine Yamal, unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Europa, legitimat la FC Barcelona.
Postarea a fost rapid interpretată ca o glumă de 1 aprilie și a devenit virală în rândul fanilor, mai ales datorită contrastului dintre numele lui Yamal și realitatea din Superliga.

Comentează