Home » „În rechizitoriul DNA nu apare numele meu”. Rechizitoriul nu este însă public

„În rechizitoriul DNA nu apare numele meu”. Rechizitoriul nu este însă public

„În rechizitoriul DNA nu apare numele meu”. Rechizitoriul nu este însă public

Grindeanu spune că în rechizitoriul DNA nu apare numele lui, doar că rechizitoriul nu este public, iar în stenogramele „scurse” în presă a fost menționat o dată

Referitor la faptul că Cristian Anton era cunoscut drept „omul lui Grindeanu”, al treilea om în stat a recunoscut că îl cunoștea de multă vreme, dar a susținut că nu a primit referințe proaste atunci când l-a angajat șeful lui de cabinet la Ministerul Transporturilor.

„Eu când am venit la Ministerul Transporturilor, evident, am încercat să îmi găsesc colaboratori cu care am interacţionat în trecut şi pe care îi cunoşteam. L-am cunoscut pe Cristian Anton din Timişoara, fiind timişorean. Și mai era ceva. Lucra în cadrul Ministerului Transporturilor. Eu am venit ministru la finalul anului 2021. El era acolo de prin 2012. Nu l-am adus eu”, a spus Sorin Grindeanu, aflat la Parlament. 

Și a continuat: „N-am avut referinţe proaste dinspre cei care trebuiau să-mi…

Citeşte mai mult

Comentează

Your email address will not be published.