Concediat după 15 ani de muncă
Un fost angajat Leroy Merlin din Spania, concediat după 15 ani de muncă în companie, a obținut în instanță o despăgubire de peste 64.000 de euro, după ce a refuzat să accepte acordul de încetare a contractului propus de angajator.
Decizia a fost pronunțată de Curtea Supremă a Spaniei, care a confirmat caracterul nejustificat al concedierii și a anulat acordul semnat în ziua când bărbatul a fost dat afară, apreciind că documentul era redactat într-o manieră ambiguă și că angajatul nu a avut timp suficient pentru a reflecta sau pentru a solicita consiliere juridică.
Potrivit hotărârii instanței, angajatul lucra pentru Leroy Merlin din anul 2006, iar din 2019 ocupa funcția de șef de departament, cu un salariu lunar de 3.396,95 euro. În septembrie 2021, compania l-a informat că este concediat disciplinar pentru presupuse abateri grave, printre care lipsa de rigoare, nerespectarea termenelor de răspuns către…

Comentează