„În această campanie, în această chemare, aşa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine aţi contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost şi nu este vorba despre omul Călin Georgescu. Putea fi oricare altă persoană”, a afirmat Călin Georgescu, într-un mesaj video. El a precizat că sistemul nu acceptă...
ACTUALITATE:
Turnul Eiffel a fost închis după ce angajații au intrat în grevă. Acuzații de discriminare a femeilor în timpul unei vizite religioase
prețul a scăzut la jumătate și a fost lansată alături de Mac mini cu M6
Un BMW M5 nou s-a devalorizat cu 16.000 de euro după ce a fost condus doar 300 de km. Mașina costase 114.000 de euro
Universitatea Craiova a spart norma în ultima zi de transferuri! TREI fotbaliști, peste orice rivală din Superligă
Bolojan, chemat să explice întâlnirea neanunțată cu șefa CCR – Aleph News
Star Trek împlinește 60 de ani și revine pentru o zi la Smithsonian
A fost aprobat Planul de înzestrare a Armatei Române pentru perioada 2027-2036. Prezența militară a SUA, pe agenda discuțiilor
CFR Cluj, transferuri de la Real Madrid și Benfica! Marius Șumudică a dat lovitura pe final de mercato
cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Un reactor configurat pentru producția de arme nucleare a fost descoperit în Siria
Huawei și Xiaomi atacă Apple și lansează telefoane pliabile premium, chiar înainte de marea lansare a noului iPhone
„Parlament înseamnă dezbatere și prezență, nu un filmuleț pe TikTok”
Gigi Becali s-a trezit că Gheorghe Mustață i-a găsit antrenor pentru FCSB: Laurențiu Reghecampf
deficit mai mic și cheltuieli de personal reduse
Șoferii de TIR care circulă în Europa caută mai bine de o oră loc de parcare. Unii conduc încă 20 km ca să-l găsească
Școala începe cu restanțe, politicienii cu discursuri
„Îmi place la nebunie” – Aleph News
„Dacă ai patru sau cinci, devii Papă!”
România, țară în era interimatului. Lista instituțiilor fără șefi cu puteri depline
Victor Ponta, exclus din PSD după ce și-a depus candidatura
Victor Ponta a fost exclus din PSD în ședința Consiliului Politic Național al partidului, fiind înregistrat un singur vot împotriva acestei inițiative. Este vorba despre Radu Moldovan, președintele PSD Bistrița Năsăud și al Consiliului Județean, care a spus „să fie democrație”, potrivit surselor Libertatea. Victor Ponta și-a depus candidatura la Președinție la Biroul Electoral Central...
Gigi Becali afirmă că Anamaria Gavrilă ne-ar lipsi ca președinte
„Eu am lăudat CCR că l-a invalidat pe Georgescu, acum îi sfătuiesc și îi rog să nu îl invalideze pe Simion că altfel s-ar retrage și asta ne-ar mai trebui acum, Anamaria Gavrilă, candidată la președinție. Asta ne-ar lipsi, le-am avut pe toate. Chiar așa am ajuns? Ajungem de râsul lumii”, a declarat Becali. Becali...
Elena Lasconi îşi depune candidatura la prezidenţiale
Lasconi anunța, recent, că va intra în cursa pentru preşedinţia României. „Deja am trecut printr-o astfel de competiţie anul trecut, m-am încălzit. Trebuie să continui lupta”, afirma Elena Lasconi. Iniţial, aceasta a propus o susţinere din partea tuturor partidelor pro-europene pentru o candidatură a preşedintelui interimar Ilie Bolojan. Ea a afirmat că este dispusă să...
Victor Ponta și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale
„România este într-o criză fără precedent, o criză politică, economică și socială. Au anulat alegerile și voturile românilor. Au blocat candidații pe care sistemul nu îi vrea. Vreau să văd dacă eu voi fi lăsat să candidez”, și-a început Victor Ponta discursul de miercuri. VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14 Victor Ponta, despre alegerile prezidențiale:...
Îmi depun candidatura la alegerile prezidențiale
În clipul postat pe rețeaua socială, Șoșoacă susține că a strâns peste 300.000 de semnături și nu se teme că i-ar putea fi refuzată din nou candidatura, așa cum s-a întâmplat anul trecut, în urma deciziei Curții Constituționale. Diana Șoșoacă nu se teme că îi va fi invalidată candidatura la alegerile prezidențiale „Îmi voi depune...
Simion va decide cu Georgescu candidatul. AUR, grevă parlamentară
„Decizia finală privind susținerea unui candidat pentru funcția de președinte al României va fi luată în urma consultării cu domnul Călin Georgescu. Ne dorim să existe un candidat suveranist autentic, nu un fals suveranist, impus de sistem. Vom acționa pe mai departe în concordanță cu ce va decide și domnul Călin Georgescu, pentru că această...
Călin Georgescu a revenit amenințător după ce CCR l-a blocat
„11 martie 2025 – Azi, stăpânii au decis: fără egalitate, fără libertate, fără fraternitate pentru Români. Trăiască Franța și Bruxelul, Trăiască colonia lor numită România! În timp ce America devine măreață din nou, Europa și România – aflate în dictatură, au devenit mărunte și corupte. Indiferența noastră și a partenerilor noștri se va plăti cu...
Călin Georgescu nu va candida la prezidențiale
CCR a decis: Călin Georgescu nu va candida Călin Georgescu era marele favorit al sondajelor de opinie, dar acum nu mai are nicio șansă de a candida, pentru că decizia CCR, venită după aproape 2 ore de dezbateri, este definitivă și obligatorie. Peste 2.000 de susținători s-au adunat în fața intrării la Curtea Constituțională de...
Cum îi persifla Călin Georgescu pe Trump și JD Vance în 2004
Ce spunea Georgescu despre Trump Într-un podcast înregistrat vara trecută și difuzat de Antena 3 CNN, Călin Georgescu are un discurs total diferit de cel de acum. „Știți, americanii au descoperit că e mai ușor să schimbe președinții din alte țări decât proprii președinți. Cam asta ar fi ideea de ansamblu. Vedeți dvs, nici Trump...









