USR acuză Guvernul PSD-PNL că adoptă proiecte de lege de modificare a Codurilor Penale prin care acestea ”vor fi puse doar parțial în acord cu deciziile Curții Constituționale”.
autor
Opoziția parlamentară afirmă că, dincolo de faptul că jalonul din PNRR prevede ca modificările să fie aprobate de Parlament până la finalul anului 2022, ”lucru evident imposibil”, ”modificările Predoiu la Codul penal lasă o vulnerabilitate, de care ar putea profita mii de acuzați de corupție”.
”Iar vulnerabilitatea vine în contextul în care același ministru Predoiu se pregătește să instaleze la șefia Parchetului General și a DNA oamenii doriți de președintele Iohannis, spre desăvârșirea operei de dezasamblare și supunere a sistemului judiciar” – se arată într-un comunicat al USR.
Conform sursei citate, este vorba despre o modificare la Codul penal privind definiția abuzului în serviciu. Curtea Constituțională a decis că trebuie să existe un prag, însă modificările Guvernului nu au în vedere și acest aspect.
”Cătălin Predoiu persistă în greșeală și propune și acum o prevedere vulnerabilă la definiția abuzului în serviciu, sărind peste precizarea unui prag valoric. Și eu cred că nu ar trebui să existe un prag valoric, dar să ne amintim că CCR a decis că trebuie să existe acest prag, altfel articolul rămâne atacabil și există riscul ca, pe viitor, CCR să se pronunțe iar și să îl declare neconstituțional. După decizia CCR pe prescripție, de pe urma căreia scapă acum de dosare și condamnări mai mulți infractori, unii cu legături politice clare, nu ar trebui să mai riscăm nimic.
Este motivul pentru care, în poiectele de modificare a Codurilor penale pe care le-am depus în Parlament pe 24 noiembrie, am propus un prag valoric la valoarea unui salariu minim brut pe economie. Proiectele USR se află deja pe cursul de avizare în comisii și, cel mai important, respectă deciziile CCR pentru a nu mai crea vulnerabilități și a nu mai ajuta infractorii să scape de pedeapsă”, afirmă Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.
Neprecizarea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu nu este singura problemă a propunerilor lui Predoiu de modificare a Codurilor penale.
USR mai susține că proiectele aflate miercuri, 28 decembrie, pe agenda Guvernului Ciucă ignoră mai multe decizii ale CCR (244/2017, 302/2017, 88/2019, 243/2019, 22/2018, 637/2021 și 708/2021).
”În plus, Guvernul Ciucă adoptă cu foarte mare întârziere proiectele de punere în acord a Codurilor penale cu Legea fundamentală, în condițiile în care jalonul din PNRR corespunzător prevede ca modificările să fie adoptate de Parlament până la finalul acestui an.
Întârzierea este total nejustificată dat fiind că proiectele erau finalizate la Ministerul Justiției încă din 2021, dar ministrul Predoiu le-a ținut pe birou până aproape să expire termenul din PNRR, punând astfel în pericol banii europeni”.
Vor fi numiți noi șefi la Parchetul General și DNA. USR: ”Oamenii care îi sunt pe plac lui Klaus Iohannis”
USR mai susține că portițele pe care ministrul Predoiu le lasă în Codul penal ”pentru ca infractorii să scape de răspundere vin în contextul în care același ministru, servitor loial al intereselor președintelui, se pregătește să instaleze la șefia Parchetului General și a DNA pe oamenii care îi sunt pe plac lui Klaus Iohannis”.
”Procurorii de rang înalt, care au mai multe puteri acum, grație legilor Justiției marca Predoiu, sunt în continuare numiți eminamente politic și aceasta a fost una dintre mizele urmărite de președintele Iohannis la refacerea în 2021 a alianței PSD-PNL. Schimbarea procedurii de numire a procurorilor șefi a fost unul dintre punctele cheie de dispută cu Administrația Prezidențială cât timp Ministerul Justiției a fost condus de USR prin Stelian Ion.
După înlăturarea USR de la guvernare și cooptarea PSD, procedura a rămas în esență neschimbată, astfel că președintele Iohannis poate ordona nestingherit cine să conducă Parchetul General și structurile specializate.”
Leave a Reply