Denis Alibec este gata de Supercupa României dintre Farul și Sepsi Sfântu Gheorghe. Fostul atacant al celor de la Inter i-a liniștit pe fanii constănțeni și le-a transmis că nu va pleca de la gruparea dobrogeană.
Denis Alibec vrea să rămână la Farul Constanța: „Deocamdată nu m-am gândit la plecare”
Denis Alibec, atacantul campioanei Farul, nu are de gând să o părăsească pe echipa antrenată de Gheorghe Hagi. Totuși, vârful formației de pe litoral nu a exclus total un posibil transfer.
„Au venit oferte de transfer, dar am avut o discuţie cu domnul Hagi şi vom vedea pe parcurs ce va fi. Eu mă concentrez pe ce am de făcut aici, la Farul.
Mi-am dorit să vin aici, cred că s-a văzut asta în determinarea pe care am avut-o sezonul trecut. Deocamdată nu m-am gândit la plecare, vom vedea ce va fi. Sper să fac alegerea potrivită”, a spus Denis Alibec, în cadrul unei conferințe de presă.
Comentează