Marcel Ciolacu a precizat că, în acest moment, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei este Gabriela Firea.
„În momentul acesta am stabilit o alianţă electorală. În acest moment, candidatul pentru funcţia de primar general e doamna Gabriela Firea din partea PSD. În interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL”, a spus Marcel Ciolacu, întrebat cine va fi propus pentru funcţia primar general Bucureştiului din partea PSD, vineri la Târgu-Mureş.
Liderul PSD a mai spus că este ferm convins că, în următoarea perioadă, se va lămuri acest lucru.
Miercuri, PSD și PNL au decis că vor comasa alegerile europarlamentare cu cele locale și că vor fi liste comune la europarlamentare.
La începutul lunii februarie, Gabriela Firea a anunţat că a fost dezamăgită de ultima discuție cu Marcel Ciolacu pentru Primăria Capitalei.
Comentează