Home » Culise și Scenarii Privind Un Candidat Comun Al Partidelor Proeuropene Pentru Prezidențiale

Culise și Scenarii Privind Un Candidat Comun Al Partidelor Proeuropene Pentru Prezidențiale

Culise și Scenarii Privind Un Candidat Comun Al Partidelor Proeuropene Pentru Prezidențiale

Potrivit acestor surse, un viitor candidat nu trebuie să aibă lacune privind studiile, preferabil din zona universitară, cu o capacitate bună de comunicare, moderat politic, care să înțeleagă atât temele la care țin partidele vechi, dar și necesitatea reformei statului. Nu în ultimul rând, un politician cu aplecare spre subiectele la care țin minoritățile naționale.

Până în acest moment, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost cel mai generos în oferirea unor exemple. Iar printre numele amintite au fost Daniel David (rector UBB), Daniel Funeriu (fost ministru al Educației), Toader Paleologu (fost ministru al Culturii și fost diplomat) sau Crin Antonescu (fost președinte al PNL și al Senatului).

Președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor. Foto: Hepta

Toader Paleologu a confirmat pe Facebook că ar fi deschis la un dialog cu liderii coaliției, însă s-a declarat sceptic privind renunțarea partidelor…

Citeşte mai mult

Comentează

Your email address will not be published.