Mesaj optimist pentru ruși: „Totul va fi bine”
„Dragi prieteni, în câteva minute, anul 2025 își va lua drepturile, încheind primul sfert al secolului 21. Această perioadă a fost marcată în Rusia de numeroase evenimente, inclusiv istorice și de mare amploare”, a subliniat Putin.
„Mai avem multe de făcut, dar putem fi mândri de ceea ce am realizat. Este binele nostru comun pentru dezvoltarea viitoare”, a declarat el în discursul său tradițional adresat națiunii, în care a făcut doar o aluzie la conflictul din Ucraina.
Salutând o țară „independentă, liberă și puternică”, el a considerat că Rusia a „fost capabilă să facă față celor mai dificile provocări”.
„Suntem siguri că totul va fi bine, că vom merge înainte”, a insistat el în această alocuțiune difuzată în momentul în care Orientul Îndepărtat al Rusiei intra în noul an.
Venit la putere în 1999
Putin, pe atunci prim-ministru, i-a…
Comentează