Când a trebuit să plătească, povestește Peter Lalor, lucrurile nu au decurs cum se aștepta. Jurnalstul a spus că nu avea la el ochelarii de citit, iar după ce a plătit cu cardul nu a mai cerut chitanța și a vrut să plece.
Totuși, a bănuit că ceva este în neregulă, mai ales că personalul avusese ceva probleme cu efectuarea plății, așa că a întrebat o angajată cât a plătit pentru berea băută.
„Ceva m-a făcut să întreb: Cât am plătit pentru bere? Angajata a verificat, și-a pus mâna la gură, nu mi-a spus suma, apoi a zis că a avut loc o greșeală și că va îndrepta lucrurile. Când i-am cerut să rezolve în acel moment, s-a dus după manager, iar acesta a luat lucrurile în serios și a încercat să-mi returneze banii”, a spus Lalor.
Nimeni nu l-a contactat pe bărbat, iar acesta a aflat că plătise 55.000 de lire sterline abia când a primit un telefon de la bancă.
Pe lângă aceasta sumă, australianul plătise și o…
Comentează