„Nu avem motive să dramatizăm. E o decizie pe care a luat-o preşedintele. Avem proceduri constituţionale. Preşedintele Senatului preia postul de preşedinte interimar. Guvernul rămâne stabil, toate celelalte lucruri se desfăşoară normal”, a spus Crin Antonescu, la Parlament, potrivit news.ro.
„Cred că este o situaţie preferabilă declanşării unui proces de suspendare care ar fi adus o temă falsă, practic, pe agendă, mergând până la un referendum. Deci, cred că decizia preşedintelui a fost una înţeleaptă şi sigur că procedăm în consecinţă”, a adăugat el.
Întrebat dacă interimatul lui Ilie Bolojan ca președinte al României va schimba jocurile în cursa pentru alegerile prezidențiale 2025 şi să existe o competiţie între el și Ilie Bolojan, Crin Antonescu a susținut că acest lucru este exclus.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, 10 februarie, după ce Parlamentul a votat începerea procedurii de suspendare din…

Comentează