Florin Mitroi, fost primar al comunei Valu lui Traian timp de 20 de ani, în perioada 2004-2024, a fost ales pe listele Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile din 9 iunie 2024.
Astăzi, după exact 415 zile în funcție, președintele Consiliului Județean Constanța și-a anunțat demisia printr-o scrisoare.
„Astăzi, mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa încetează prin renunţare la funcţie. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung. Din respect pentru toţi cetăţenii judeţului, indiferent că m-au susţinut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă. Sunt siderat de dorinţa acerbă a unora de a ţine judeţul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiţii, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte. Şi la fel de siderat sunt şi de marea masă a oamenilor politici şi a factorilor de decizie în administraţie, care aleg să rămână indiferenţi,…

Comentează