Tânărul român s-a cazat în India cu doar 15 lei pe noapte
Dan Has The Munchies este cunoscut pe TikTok pentru recenziile filmate în restaurante celebre din lume, unele dintre ele cu stele Michelin. El este vloggerul care a dezvăluit, tot pe TikTok, cât ore muncește câștigătorul Chefi la Cuțite, Luca Zvaleni, în restaurantul cu trei stele Michelin din Monaco. De această dată, tânărul i-a surprins pe internauți cu un videoclip mai puțin obișnuit.
Aflat în India, el a decis să aibă parte de o experiență cu totul și cu totul specială. A luat o cameră de hotel cu 15 lei în Mumbai și a filmat tot ce a găsit acolo.
„Cum arată o cameră de 15 lei în India?! Pitit pe străzile Mumbaiului stă ascuns un hotel al cărui preț pe noapte nu depășește o sticlă de apă la restaurant în București”, spune Daniel Ciprian, pe numele său real, în filmarea care a devenit virală pe TikTok în doar câteva minute.

Comentează