Home » Casa spartă a lui Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, nu apare în declaraţia sa de avere. Cum explică deputatul PNL

Casa spartă a lui Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, nu apare în declaraţia sa de avere. Cum explică deputatul PNL

Casa spartă a lui Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, nu apare în declaraţia sa de avere. Cum explică deputatul PNL

Deputatul PNL spune, într-o postare pe Facebook, că există o promisiune de vânzare-cumpărare, legalizată la notar, însă până la transferul efectiv al dreptului de proprietate, locuinţa nu poate fi declarată ca bun personal.

„Din păcate, un eveniment neplăcut – spargerea imobilului în care locuiesc – a fost folosit pentru a construi suspiciuni artificiale şi insinuări fără bază. Fac o precizare clară: imobilul în care locuiesc nu îmi aparţine şi, tocmai de aceea, nu figurează în declaraţia mea de avere”, a scris Marilen Pirtea, pe pagina sa de Facebook.

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara susține că acesta este un fapt simplu, verificabil şi perfect legal.

„Pentru acest imobil există o promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată la notar, cu proprietarul de drept al imobilului. Până la finalizarea tranzacţiei şi transferul efectiv al dreptului de proprietate, imobilul nu poate fi declarat ca bun…

Citeşte mai mult

Comentează

Your email address will not be published.