Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri organizate la Sighetu Marmaţiei, unde primarii liberali au cerut clarificări despre viitorul guvernării, a mai precizat Petruț.
Ilie Bolojan ar fi spus că va fi rotativă, dar nu cu premier PSD
Edilul a spus că evenimentul din Sighetu Marmaţiei, desfăşurat pe parcursul a două zile, a atras conducerea PNL, inclusiv premierul. Primarii au insistat să discute cu acesta, iar în cele din urmă li s-au alocat 10 minute.
„Din cei 32 de primari, duminică, la ora 1, au venit doar 10-11. Ne-am aşezat la masa rotundă, iar premierul a întrebat: «Bun, ce nemulţumiri aveţi?». Parcă toată lumea a încremenit”, a spus primarul Vladimir Petruţ, care a demisionat din PSD în 2017.
În timpul discuţiei, unul dintre primari a întrebat dacă măsurile actuale merită, având în vedere că PSD va prelua mandatul de premier.
Atunci, răspunsul premierului Bolojan a fost ferm, susține Petruț:…

Comentează