Șeful statului a transmis apoi un mesaj pentru Rusia lui Vladimir Putin: „În același timp, nu putem ignora realitatea unui război aflat la granițele noastre, care generează provocări și vulnerabilități ce trebuie tratate cu maximă seriozitate. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei. Astfel de incidente, precum drona căzută azi noapte la Galați, demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO”.
Președintele a precizat că România nu este parte în războiul din Ucraina, dar „consecințele lui se resimt pe străzile noastre, în gospodăriile și în viețile cetățenilor” și „acesta este primul incident în care proprietăți românești au fost efectiv avariate, un prag pe care îl privim cu toată seriozitatea”.
În acest context, Nicușor Dan a afirmat că sprijinul acordat Ucrainei va continua: „Sprijinul acordat Ucrainei…

Comentează