Dan Petrescu (58 de ani) și Edi Iordănescu (47 de ani) nu mai sunt singurele variante de antrenori pentru CFR Cluj, după plecarea lui Daniel Pancu (48 de ani), cel care a adus echipa pe loc de cupă europeană.
Lista finanțatorului Nelu Varga (55 de ani) s-a mărit, iar o decizie privind numele noului antrenor va fi luată în cursul acestei săptămâni, „până joi”, după cum a afirmat președintele clubului Iuliu Mureșan (72 de ani).
Lista lui Varga pentru CFR s-a mărit. Finanțatorul mai are și alte variante pe lângă Dan Petrescu și Edi Iordănescu
Daniel Pancu a plecat de la CFR Cluj după ce în ultima vreme a avut un schimb de replici dure cu oficialii clubului din Gruia. Pancu a semnat cu Rapid și a fost deja prezentat oficial ca antrenor al giuleștenilor.

Comentează