La meciul LPS Banatul – Millenium Giarmata (18-28), din Campionatul Național de handbal junioare 3 (13-14 ani), disputat în Sala Sporturilor „Constantin” din Timișoara, „în loc să vadă fetele jucând, să le încurajeze și să se bucure de sport, părinții s-au bătut în tribune”, a scris Ana Beldiman pe rețelele sociale, unde a publicat și o filmare.
20 de eliminări și un antrenor descalificat
Meciul dintre fetițele născute în 2012-2013 a contat pentru etapa a doua a seriei P și s-a jucat duminică, 4 octombrie, de la 12.30. A fost oficiat de arbitrele Cristina Râpă și Mirela Morariu.
Ele au acordat 12 eliminări gazdelor, LPS Banatul, și 8 pentru fetele din Giarmata. De asemenea, antrenorul Attila Horvath (LPS) a fost descalificat.
După 8-13 la pauză, jocul s-a terminat 18-28.

Comentează