„Toată lumea caută oameni noi”
„Acum e o vânătoare în Parlament de oameni, sezonul de vânătoare care s-a deschis. Toată lumea caută oameni noi – şi PNL, şi PSD”, a declarat Mişcoiu, care a precizat că această cursă pentru voturi nu se limitează la un singur partid, relatează News.ro.
Vizaţi sunt membrii grupurilor parlamentare mici (PACE, SOS România, POT), cei peste 20 de parlamentari independenţi din legislativul actual şi posibili transfugi de la marile partide.
„Cum s-a văzut deja, am asistat la plecarea de la PSD către PNL a unui parlamentar, iar primarul PSD Robert Negoiţă şi-a exprimat şi el susţinerea pentru premier”, a declarat Sergiu Mişcoiu.
Totodată, criza politică este alimentată de nevoia de a atinge pragul critic pentru controlul Guvernului. Premierul are la dispoziţie 45 de zile pentru a obţine un vot de încredere, fiind în căutarea a „52 de voturi care lipsesc”, explică Mişcoiu.

Comentează