Serviciul de presă al Roscosmos a transmis că, pentru prima dată în istoria modernă a Rusiei, o staţie automată a fost plasată pe orbita lunară la ora 12.03, ora Moscovei (şi a României).
„Toate sistemele de pe Luna-25 funcţionează normal, iar comunicarea cu aceasta este stabilă”, a transmis pentru AFP agenția spațială rusă Roscosmos.
Lansarea sondei Luna-25 este prima misiune lunară pentru Moscova din 1976, când URSS a fost pionier în cucerirea spaţiului.
Punerea pe orbita lunară a fost realizată cu ajutorul motorului sondei, care a fost pornit de două ori de la ora 11:57, ora Moscovei, prima dată timp de 243 de secunde şi a doua oară timp de 76 de secunde, a explicat Roscosmos într-un comunicat de presă.
Sonda va orbita în jurul Lunii, la 100 de kilometri de suprafaţa acesteia, înainte de să aselenizeze, lunea viitoare, la nord de craterul Boguslavsky de la polul sud al Lunii, potrivit agenţiei ruse.
Pentru prima dată în istorie,…
Comentează