Așteptarea a luat sfârșit. Astăzi, 5 august 2023, de la ora 11:00, se fluieră startul noului sezon de Liga 2. Ediția 2023-2024 va fi ultima cu 20 de echipe în componență, fiindcă din campionatul următor se trece la 22 de participante, însă nici până în acest moment nu se cunoaște cu certitudine a 20-a formație care va concura.
În acest moment, în competiție, a 20-a echipă este Progresul Spartac, retrogradată sportiv și reprimită pe loc vacant, dar FRF i-a amânat jocul de debut cu CSC Dumbrăvița fiindcă așteaptă verdictul TAS în privința FC Brașov. Aceasta din urmă nu a primit certificare de Liga 2 din partea Administrația de licențiere a FRF și a atacat la Lausanne decizia, însă fiindcă a recuzat arbitrul verdictul întârzie. Dacă va avea câștig de cauză, atunci trupa lui Dan Alexa va fi primită înapoi în campionat, altfel va ajunge în Liga 3, iar Progresul Spartac va continua în eșalonul secund.
Comentează