Marinos Tzionis (24 de ani) este pregătit să revină pe gazon pentru UTA după o absență de peste două luni. Internaționalul cipriot a suferit o fractură de peroneu în meciul dintre arădeni și U. Cluj (scor 0-2), de pe 22 noiembrie, el tratându-se în Statele Unite ale Americii până de curând, când a revenit la...
ACTUALITATE:
Nicușor Dan a făcut un „cadou” neașteptat propagandei ruse. Cum a profitat Kremlinul de declarațiile Președintelui României după incidentul cu drona de la Galați
Fostul președinte Băsescu – o analiză-trăznet, înaintea furtunii politice care va să vină – Aleph News
Transferul lui Boateng de la Dinamo la FCSB, considerat o afacere genială pentru Gigi Becali
Leviatan Group, inițiator al ROMDEF – noul patronat al industriei private de apărare din România – Aleph News
Suspendarea negocierilor dintre Iran și SUA scumpește petrolul cu peste 5%
Rotaru a crezut că va semna cu Universitatea Craiova, dar internaționalul român așteaptă altă ofertă
Cuvântul folosit de propaganda rusă și de Putin, preluat de AUR și George Simion în comentariile despre drona rusească de la Galați
„Situația e profund alarmantă. Focarul actual riscă să devină cel mai grav din istorie”
MAI anunţă semnarea unor contracte prin SAFE, în ultima zi limită, dar nu zice nimic despre arma de asalt şi contractele cu drone promise producătorilor români
„Nu ne-au informat. Nu-i vom bombarda. Aștept cât vor ei”
Atacantul român e dispus să joace în Superliga după ce în trecut l-a refuzat pe Gigi Becali
De ce ambasadorul Rusiei nu a fost primit la sediul MAE de Oana Țoiu, deși ministrul de Externe era în clădire
Rusia suspendă importurile de pește și își recheamă ambasadorul din Armenia înainte de alegeri. Nikol Pașinian i-a răspuns lui Vladimir Putin
Iranul suspendă negocierile cu SUA, anunță presa iraniană. Prețul petrolului crește puternic, la peste 96 de dolari pe baril
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și premiat cu Palme d’Or la Cannes 2026, va avea o proiecție unică în România pe 13 iunie
Dan Petrescu și Edi Iordănescu nu mai sunt singurele variante pentru CFR Cluj
Nicușor Dan a spus, într-un interviu BBC, ce măsuri ia în calcul România dacă incidentul cu drona se repetă
Acțiunile de pe Wall Street au înregistrat a noua săptămână consecutivă de creştere
Cum reușește o studentă să facă 14 facultăți în același timp
E gata cu transferul lui Baroan de la Rapid! A fost prezentat oficial
Ajuns la Rapid în fara lui 2025, după ce Dan Șucu a dat 400.000 de euro elvețienilor de la FC Winterthur, atacantul francez Antoine Baroan a plecat din Giulești. Vârful de atac a intrat în dizgrația lui Gâlcă, după ce a refuzat să respecte, de mai multe ori, indicațiile la ședințele de pregătire. Acum a...
de ce nu poate folosi 30 de zile fotbalistul pe care plătește 1.000.000 de euro!
Gigi Becali a vorbit recent despre ultimul transfer pe care l-a făcut la FCSB și a dezvăluit de ce nu poate folosi 30 de zile fotbalistul în schimbul căruia plătește aproximativ un milion de euro. Latifundiarul din Pipera a explicat care este situația mijlocașului Joao Paulo și a declarat că va interveni personal pentru ca...
Progres major în diagnosticul avansat al cancerului de prostată. SANADOR introduce examenul PET-CT PSMA, în premieră pentru România
Investigația PET-CT PSMA, o tehnologie de ultimă generație utilizată la nivel internațional pentru diagnosticul precis și stadializarea avansată a cancerului de prostată, va fi disponibilă la Centrul Oncologic SANADOR, în premieră pentru România. Astfel, pacienții din România vor avea acces la o investigație de referință, realizată local, la standarde medicale internaționale. „Introducerea PET-CT PSMA la...
Nota primită de Ionuț Radu după încă un meci în care n-a primit gol în La Liga
Celta Vigo a mai bifat un meci fără gol primit în La Liga, iar echipa la care este legitimat Ionuț Radu se află la un punct de cupele europene. Portarul român Ionuț Radu a ajuns la al 7-lea meci din acest sezon în La Liga în care nu încasează gol. Pentru prestația din meciul jucat...
Gigi Becali a pornit avalanşa de achiziții! A anunțat alte două transferuri după Joao Paulo: „M-am enervat!”
FCSB se pregătește să își consolideze echipa în perioada de mercato curentă, iar Gigi Becali a dezvăluit că vrea să aducă cel puțin doi jucători. Potrivit declarațiilor sale, unul dintre aceștia este un atacant străin, despre care spune că are calități foarte bune. Becali a lăsat de înțeles că ar putea urma și un al...
Novak Djokovic – Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open! Live
Novak Djokovic (Serbia, 4 ATP) se duelează cu Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP), după ora 10:30, în finala turneului de Grand Slam de la Australian Open, live text online pe www.prosport.ro. Câștigătorul va încasa un cec de 2,78 milioane de dolari, însă finala dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz are o miză care depășește cu...
Milionarul român a răbufnit când a auzit cât ia Mihai Neşu pensie de la statul român: „E o ruşine!
Mihai Neșu a dezvăluit ce pensie primește de la statul român, după ce a suferit un accident în urma căruia a paralizat. Fostul șef de la LPF a fost șocat când a aflat suma. Fostul internațional român nu are parte de o pensie pe măsura taxelor pe care le-a plătit statului român când era fotbalist....
Trei transferuri bombă la FCSB! Charalambous l-a dat de gol pe Gigi Becali: „Unul e aproape gata”
Elias Charalambous l-a dat de gol pe Gigi Becali și a dezvăluit că un jucător este foarte aproape de a semna cu FCSB. Antrenorul roș-albaștrilor spune că patronul echipei s-a decis și va mai face alte trei transferuri în această iarnă. Elias Charalambous a dat de gol planurile lui Gigi Becali: „Unul e aproape să...
Marius Șumudică, în clasament nu se mai ridică! Încă o înfrângere la arabi și scuzele curg
Al-Okhdood, echipa antrenată de Marius Șumudică, a pierdut vineri seară, scor 0-1, partida disputată în deplasare cu Al-Taawoun, în etapa a 19-a din campionatul Arabiei Saudite. Golul decisiv a fost marcat de gazde într-un meci în care Al-Okhdood a ratat mai multe ocazii importante, inclusiv un penalty. Șumudică: „Am ratat un penalty și am avut...









